Pallady, Enescu, Maitec & Young Blood – începe Art Safari 2025

Începe o nouă ediție a celui mai iubit eveniment dedicat artei din România, Art Safari. Pallady, Enescu, Maitec și secțiunea de Young Blood sunt surprizele sezonului 2025. Plus: o expoziție cu creații ale tinerilor designeri din moda românească. 

Sezonul expozițional are loc la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în perioada 5 septembrie – 14 decembrie 2025. www.artsafari.ro

* Expoziția Paris Pallady prezintă opere inspirate și realizate în perioada petrecută de Theodor Pallady la Paris, dar și opere de Henri Matisse de la Musée de l’Orangerie și Musée Henri Matisse – Département du Nord.

* Enescu și Minotaurul. Expoziția propune o incursiune emoționantă în destinul unui geniu, oferind publicului o interpretare vizuală și simbolică a parcursului lui George Enescu, modelat de marile încercări ale secolului XX, veritabili „minotauri” ai istoriei: Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial și comunismul. Biografia lui George Enescu navighează sub vremuri cu un parcurs pe cât de improbabil, pe atât de miraculos: de la Liveni, un sat din nordul Moldovei, până la Paris, unde opera sa „Oedip” are premiera la Palais Garnier. 

* Young Blood 5.0. Hello, Math! Arta contemporană și matematica sunt discipline mai legate decât ne pare. Expoziția curatoriată de Călina Coman propune o lectură prin care matematica devine un instrument auxiliar modului de a privi, evidențiind cum proporțiile, geometria și armonia pot da naștere frumuseții vizuale. În același timp, poate fi văzută drept o subliniere a triumfului științei, ca reper al adevărului într-o epocă a dezinformării, invitând publicul să redescopere puterea cunoașterii.

* Ovidiu Maitec 100 – Expoziție temporară (5 septembrie – 5 octombrie 2025). În contextul Centenarului, Ovidiu Maitec (1925–2007), unul dintre cei mai importanți sculptori români ai secolului XX, revine în atenția publicului bucureștean, într-o expoziție – eveniment ce reunește lucrări din marile colecții muzeale din România, din colecții private și din colecția familiei.”.

* Japanese Design Today – Expoziție temporară (5 septembrie – 12 octombrie 2025). O expoziție-incursiune în stilul de viață al poporului japonez prin intermediul designului, realizată în parteneriat cu Ambasada Japoniei și Japan Foundation. 

* Arta de a nu risipi nimic. O expoziție despre risipa alimentară – Expoziție temporară (5 septembrie – 5 octombrie 2025). Ne invită să privim dincolo de consum, spre gesturile mici, dar esențiale, care ne definesc relația atât cu hrana cât și cu mediul. Acolo unde altădată era prospețime, promisiune, poftă, acum este risipă, neglijență și uitare. O iniţiativă a Băncii pentru Alimente cu sprijinul Edenred România şi Lidl România

* Tropicana. Collectors’ choice by Alex Rus – Expoziție temporară (5 septembrie – 12 octombrie). Art Safari lansează Collectors’ Choice, o nouă serie de expoziții dedicate colecțiilor private care merită să fie văzute de toată lumea. Expoziția cu care debutează seria este „Tropicana”, o incursiune spectaculoasă în spațiul dintre Tropice, care de secole a captivat imaginația umană. 

* Young Blood. Fashion – Expoziție temporară (5 septembrie – 12 octombrie). Expoziția reunește lucrări de licență și disertație ale absolvenților din centrele de formare în fashion din București, Cluj și Timișoara, oferind o privire asupra noii generații de designeri. Pentru ei, moda devine instrument de expresie vizuală, cercetare socială și explorare a relației dintre tradiție, inovație și responsabilitate culturală.

Latest feeds @alinaaliman

3 days ago
4 days ago
5 days ago
7 days ago
1 week ago
1 week ago

Latest Lifestyle

YOU MIGHT ALSO LIKE