Designerul Mihaela Cernescu (MDVTM 2026): „Designul vestimentar îmi oferă libertatea de a descoperi ceva nou în fiecare piesă”
I-am remarcat mai întâi piesele oversized, apoi mi-am îndreptat atenția către detaliile atent lucrate, un contrast între moliciunea stofei și lânii împâslite și cristalele dure, dar și orginalitatea intervențiilor manuale pe fiecare bucățică de material. Mi-a plăcut colecția Mihaelei (Ella) Cernescu prezentată la Gala MDVTM 2026, așa că am ținut neapărat să probez măcar o piesă și să stau de vorbă cu designerul despre procesul de creație și povestea de dragoste cu moda, așa… cu toate năbădăile ei.
Mihaela Maria Cernescu – Born Unique – colecție de absolvire realizată în cadrul disertației, Master Design Vestimentar – Design Textil, Facultatea de artă și design, UVT – @cernescuella
Despre toate colecțiile prezentate la MDVTM 2026 – AICI.

Colecția prezentată la Gala MDVTM 2026 a fost inspirată de…
Colecția Born Unique pornește de la ideea că fiecare dintre noi se naște unic, cu o structură interioară proprie, care se dezvoltă și se transformă în timp. Cristalele și mineralele au devenit sursa de inspirație a proiectului deoarece se formează lent, sub presiune și în condiții diferite, iar fiecare capătă o structură, o textură și un caracter distinct. În același mod, identitatea umană este modelată de experiențe, alegeri, fragilități și influențe sociale. Colecția nu propune respingerea influențelor exterioare, ci asumarea și transformarea lor într-un limbaj propriu. Accentul este pus pe capacitatea fiecărei persoane de a aparține unui întreg fără să își piardă identitatea.
Ai ales aceste materiale și tipare…
… pentru a transforma universul cristalelor și mineralelor în suprafețe textile, volume și detalii purtabile. Contrastul dintre alb și negru, țesăturile opace, transparente, rigide și fluide, precum și intervențiile manuale oferă fiecărei ținute o identitate proprie, menținând-o în același univers vizual.
În procesul propriu-zis de realizare a colecției, cea mai dificilă parte a fost…
Procesul de realizare a colecției s-a bazat pe experimentarea tiparelor creative și pe intervenții textile realizate manual. Fiind o zonă în care mă simt liberă să creez, cea mai dificilă parte nu a fost execuția, ci alegerea formei finale. Fiecare piesă putea evolua în mai multe direcții, iar adevărata provocare a fost să decid când să mă opresc, ce să păstrez și la ce să renunț, fără să pierd emoția inițială a colecției.
De ce ar trebui să investim într-o piesă creată de un designer român, în locul uneia semnate de un brand celebru?
Cred că atunci când investești într-o piesă creată de un designer român, nu alegi doar un articol vestimentar, ci și emoția creatorului. Piesa poartă pasiunea, bucuria și împlinirea celui care a realizat-o, iar această implicare se simte în fiecare detaliu. În plus, primești un articol creat în serie limitată sau chiar o piesă unicat, care îți oferă posibilitatea de a purta un articol autentic, diferit, nu doar numele unui brand cunoscut.
O poveste personală legată de lumea modei…
Designul vestimentar a fost visul meu din copilărie. Chiar dacă viața m-a purtat pentru o vreme pe alte drumuri, nu am renunțat la el și am găsit curajul să mă întorc. Astăzi, designul vestimentar și designul textil dau sens vieții mele, pentru că îmi oferă libertatea de a descoperi ceva nou în fiecare piesă, de a transforma materiale, forme și idei și de a nu mă opri din a crea.
O lecție importantă învățată la MDVTM / Arte UVT este…
Una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat la MDVTM a fost să am încredere în propria identitate creativă. Am înțeles că evoluția vine din experiment, disciplină și deschidere către feedback, dar și din curajul de a-mi păstra vocea personală. Un proiect devine autentic atunci când reușești să transformi influențele și îndrumările primite într-un limbaj care îți aparține.
Piesa care va exista întotdeauna în colecțiile tale este…
… cea rezultată din experimentarea tiparului creativ, în care construcția, forma sau un detaliu neașteptat aduc ceva distinct. Îmi doresc ca fiecare piesă să aibă o prezență vizuală puternică, fără să sacrifice confortul și funcționalitatea.
Cinci elemente care s-au regăsit constant pe moodboard…
Pe moodboardul colecției Born Unique, cinci repere au însoțit constant întregul proces de creație: cristalele, mineralele, liniile desprinse din structura lor, formele geometrice simplificate inspirate de aceste structuri naturale și experimentele textile realizate prin împâslirea umedă și uscată a lânii. Împreună, acestea au construit universul vizual și tactil al colecției.
Ce urmează pentru tine în 2026 și în anul următor?
În perioada următoare îmi propun să explorez mai profund direcția mea ca designer, să caut să înțeleg mai bine publicul pentru care creez și să găsesc un echilibru între propria viziune și nevoile purtătorului. Toate acestea mă vor ajuta să pun treptat bazele propriului brand. Știu că acest proces cere timp, răbdare și cercetare, iar eu sunt pregătită să îl parcurg pas cu pas.
Fotografii: Ewald Gruescu – @ewaldfotograf / Mulțumiri Iulius Town Timișoara pentru găzduire!









