Recreația mare: interviu cu designerul Za Scoolarz
Pe când eram la școală, aveam zile în care uram cu toată pasiunea temele, trezitul de dimineață și orele de istorie. Acum, parcă mi-aș dori să mai fiu la școală puțin. Și nu doar pentru oportunitățile pe care le au școlarii din ziua de azi, pentru timpul liber și fără griji și pentru colegii simpatici, dar și pentru hainele supercool pe care generația de astăzi le poate purta la școală. Așa cum sunt cele de la Za Scoolarz. Am stat de vorbă cu Silvia Pavăl, designerul din spatele brandului, despre modă și nouă generație de școlari.
Colecțiile Za Scoolarz pot fi văzute pe Instagram @zascoolarz, și pe www.molecule-f.com.
De ce Za Scoolarz? Când și cum a apărut brandul?
Za scoolarz stă în ADN-ul creativ al Silviei și a fost doar o chestiune de timp până să iasă la suprafață. Mai exact s-a născut acum un an și jumătate sub formă unei colecții de licență. Accesând informații din conștiința colectivă, puse apoi sub lupa unui școlar ironic, brandul traduce situația timpului prezent. Demersul asumat se bazează pe simțuri și conexiuni ce nu par a avea vreo noimă la o primă vedere.
Așadar, Za scoolarz – își propune să identifice și să transpună noi atitudini umane și cele mai proaspete și subtile schimbări din societatea actuală. Titlul pleacă de la sintagma the schoolers (școlarii). Cuvântul the a fost înlocuit cu Ză (o pronunție greșită, întâlnită cu precădere în rândul generației adulte, ajunsă să fie folosită de către adolescenți într-un mod sarcastic), chool (eng. school) cu cool, consoana s (plural. schoolers) cu litera Z (marcatorul generații Z).
I was never been cool în school, All kids are winners, Gender Fluid – numele pieselor tale de îmbrăcăminte pot fi, la fel de bine, numele unor filme pentru adolescenți. Cum le-ai ales?
Alegerea denumirilor produselor Za Scoolarz vin natural, ele stau la stau la baza construcției conceptuale a proiectului. Ce e interesant la Za Scoolarz este că are atâta personalitate încât nu trebuie să faci prea multe, îl lași doar să se manifeste. Așadar, am făcut un pact să rămânem fideli adolescenților, tinerilor. De ce? Pentru ne cam place de ei și simțim că e reciprocă treaba.
Prima ta poveste de dragoste cu modă a început…
De când mă știu am avut o relație specială cu hainele și mai ales cu felul în care le poți folosi pentru a-ți construi o imagine în concordanță cu personalitatea ta. Sincer, moda în sine nu prea m-a interesat, în schimb m-au interesat poveștile. Tocmai de aceea spun că Za Scoolarz nu e un brand, e o poveste.
Piesa ta favorită de la Za Scoolarz este…
În toate mă simt bine, le port cu drag, îmi dau superputeri.
Piesa de îmbrăcăminte interzisă din modă generației Z este…
Ce e mișto la această generație e că totul e permis. Poți purta orice (chiar orice) atât timp cât o faci asumat și în concordanță cu personalitatea și atitudinea ta. Am scăpat de bine și prost îmbrăcat. Yuhuu, era și timpul.
Fashion icon-ul absolut este…
Wednesday Adams din Adams family, Margot Tenenbaum din The Royal Tenenbaums, Rogue – X-man. Ei sunt my fashion icons. <3
Colecțiile tale vor include, mereu….
Fuste preppy skirts, gulere albe.
Dacă hainele tale ar fi o melodie, ar fi…
Pink Floyd – We don´t need no education.
Ce urmează?
Za Scoolarz, înainte de a fi un brand de haine, e un proiect complex și minunat ce are că prim scop să livreze informație de calitate. Cursul firesc este acela de a livra această informație în lumea largă. Așadar, pregătiți-vă să auziți tot mai des de Za Scoolarz, nu de alta, dar e super tare. 🙂
Despre Silvia, pe scurt…
Silvia este absolventă licență UnARTE Bucureșți, secțiunea Modă – Design Vestimentar. Silvia s-a cam săturat de cuvântul modă și vrea să găsească un înlocuitor al acestuia. Propune o nouă abordare, una îndreptată spre gândire și simțire. Considerând că cea mai pură formă de noutate se găsește în modă străzii, tratează într-o manieră profund personală, marcată de experiențe urbane, dar și de o observație amănunțită a schimbărilor de mentalitate, atitudine și stil de viață ale tinerii generații, subiecte precum educația alternativă, libertatea de expresie, curajul de a fi autentic într-o societate predominată de preconcepții și restricții sociale.
Foto: Daniel Păduraru
CITEȘTE ȘI:
TAGS: designer roman, moda, Silvia Pavăl, UnARTE, Za Scoolarz